Liga 1 revine la Craiova. Gane: „Avem meci greu cu Pandurii, dar suntem favoriți, fiindcă jucăm acasă”

Liga 1 revine la Craiova. Gane:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Ionel Gane, a prefațat debutul echipei sale în campionat, programat vineri, de la ora 21:00, pe „Ion Oblemenco”, împotriva formației Pandurii Târgu Jiu.

„Avem parte de un debut dificil, fiindcă întâlnim o echipă foarte bună, care s-a bătut pentru cupele europene și o va face și anul acesta, fiindcă s-a întărit foarte mult. Dacă există o favorită, îmi place să cred că aceea este echipa mea, fiindcă jucăm acasă. Pandurii este o echipă solidă, omogenă, care beneficiază de un antrenor foarte bun și de o linie de mijloc puternică. Este o formație ofensivă, care nu va veni să se apere, ci să joace fotbal și nouă ne place să avem astfel de adversari, fiindcă putem la rândul nostru să jucăm. Este un derby al Olteniei, dar nu cred că se pune problema care echipă este mai iubită în regiune. Craiova are mult mai mulți suporteri, deși și Pandurii și-a creat fanii ei, mai ales în ultimii ani, când au avut performanțe remarcabile” a spus tehnicianul oltean.

Gane: „Avem nevoie ca suporterii să vină să ne încurajeze”

Obiectivul nou-promovatei în Liga 1 este să termine în prima jumătate a clasamentului, dar Gane spune că fanii trebuie să aibă răbdare, în condițiile în care în vara aceasta s-a schimbat în mare parte lotul: „Ne așteaptă un campionat dificil, în care lupta pentru evitarea retrogradării va fi dură. Avem nevoie ca suporterii să vină să ne încurajeze. Știm că le-au lipsit meciurile de Liga I, dar trebuie să aibă răbdare, fiindcă suntem la început, au venit foarte mulți jucători noi, iar o echipă nu se construiește așa ușor, mai avem nevoie de timp. Lista transferurilor a rămas deschisă, căutăm în permanență jucători, dar nu vrem să ne grăbim, trebuie să fim atenți și să găsim exact ceea ce avem nevoie. Nu ne permitem să plătim salarii foarte mari”.

Gane s-a referit și la debutul de sezon, soldat cu un eșec în Giulești, în Cupa Ligii: „Nu a fost ușor să debutăm în Giulești, a fost o presiune pe jucători, un trac pe care l-au resimțit și s-a văzut în startul jocului. Apoi am controlat meciul, dar degeaba, dacă nu am reușit să ne calificăm”.

Întrebat dacă echipa va juca în Liga 1 și cu stema cu leul pe echipament, Gane a răspuns. „Conducerea clubului cunoaște mai bine acest aspect, dar sigur că ar fi frumos să jucăm și cu leul pe tricouri”.

Vătăjelu: „Debutez în Liga 1 și am emoții mari”

Fundașul de națională al oltenilor, Bogdan Vătăjelu (foto mic, în dreapta), a declarat că este nerăbdător să debuteze în Liga 1 și spune că orice meci va fi mai ușor dacă suporterii vor veni în număr mare. „Pentru mine este un plus, o experiență nouă, debutez în Liga 1 și am emoții mari, dar nu așa mari încât să mă copleșească. Sunt pregătit să dau totul și să mă impun la echipa de club. La națională mă voi gândi dacă evoluțiile mele vor fi bune la Craiova. M-am obișnuit deja cu ceea ce înseamnă Universitatea Craiova, este o presiune aici care te motivează, se vrea performanță și orice jucător își dorește acest lucru. Sper să vină cât mai mulți suporteri, fiindcă astfel ne va fi mai ușor” a spus fundașul stânga de 21 de ani.

Pentru meciul cu Pandurii, Ionel Gane nu va conta pe atacantul Andrei Ivan, convocat la lotul național under 19, pe fundașul dreapta Ovidiu Dănănae, suspendat, și pe vârful Nerijus Valskis, care va rata duelul lituanian cu Matulevicius, fiind accidentat.

Intrarea la meciul CS Universitatea Craiova – Pandurii, programat vineri, de la ora 21:00 (în direct la Look TV) costă 5 lei (peluze), 10 lei (tribuna a II-a), 15 lei (tribuna I) și 25 de lei (tribuna 0).

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Lovitură mare pentru FCSB! Andrea Compagno, pe punctul de a semna cu marea rivală din Superliga
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci din Superliga: cu ce club negociază
Surpriză uriaşă! Andrea Mandorlini este aproape de o revenire şocantă, la o lună după ce a fost la un meci…
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n filme
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în dormitor și o grădină ca-n…
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×